www.AmTupeu.ro

Lumea aceasta in care traim e pe timp ce trece tot mai nebuna. Nu mai exista limita bunului simt, iar valorile morale de altadata se risipesc in negura vremii. Noua generatie sau evolutie a vietii se transforma mai degraba intr-o involutie sau o evolutie a prostiei umane.

Lumea modei vrea sa imbrace alta ¨haina¨ , si nu una chic sau cool, ci una jalnica. Astfel, revista de fashion din Franta – Vogue, promoveaza noul fotomodel – fetita de 10 ani, ce poarta vestimentatie de femeie, machiaj si tocuri inalte.

Fotografiile unor astfel de modele, publicate in luna ianuarie de Vogue, au starnit, cum era de asteptat, pareri pro si contra.

Fetitele in varsta de doar 10 ani, inlocuiesc timpul care ar trebui dedicat copilariei….jucat cu papusi si de-a printesa in castelul de gheata, cu sedinte foto, si nu unele normale, potrivite varstelor lor, ci ale unor femei sexi, provocatoare, modelele feminine ce le vedem in reviste sau la tv.
Ma intreb oare e normal? Daca argumentez cu faptul ca fiecare etapa a vietii oricarui om are timpul si caracteristicile ei, as putea concluziona ca nu e un lucru normal, sanatos. Lucrurile pe care le facem, le invatam si le traim au cursul lor firesc. Nu bem lapte cu biberonul la 30 de ani, si nu mergem in cluburi sau nu facem sex la 5 ani.

Stim ca de mici, noua fetelor ne place sa cochetam cu ustensilele unei domnisoare sau doamne: cosmetice, tocuri, rochii elegante, doar ne erau la indemana, in dulapul mamei. Dar pana la a ajunge a poza sexy, mai sunt cateva ¨momente¨de viata, zic eu.
Aici, vina o au parintii acestor copile, care permit sa fie folosite drept instrumente, cica de fashion, nerealizand (sau poate da) ca rapesc inocenta si copilaria odraslelor lor. Si pentru ce? Pentru bani, faima?

Eu dau un verdict clar: fotomodele la 10 ani = incurajarea pedofiliei

Spuneti-va parerea!! (chiar daca e pro)

Sursa foto: mommyish.com

De mici copii ni se spunea că trebuie sau e bine să avem un model în viaţă. Profesorii erau cei care ne insuflau acest raţionament, punându-ne să facem compuneri despre modelul nostru în viaţă, sau discutam la orele de dirigenţie despre acest subiect.

Faptul că profesorii  sunt autorităţi care iţi insuflă credibilitate nu înseamnă că ideea lor de a avea un model în viaţă este general valabilă ci poate fi un raţionament subiectiv, raportat la propia individualitate.

Avem nevoie de modele în viaţă?

Prin definiţie termenul de model se referă la un set de norme, de exigenţe privitoare la devenirea şi perfecţionare unei persoane. Cu ajutorul unui model îţi poţi da seama ceea ce îţi lipseşte şi în acelaşi timp te ajută să te mobilizezi pentru a depăşi starea conştientizată. Modelul trebuie să fie în cel mai bun caz, un cadru de referinţă, dar să existe o limită, o distanţă.

De ce este modelul meu? De ce ar fi un model pentru mine?

Pentru că e ambiţios şi ştie ce vrea, reuşeşte să-şi ducă la îndeplinire dorinţele. Cum? Prin răbdare, bunătate, ambiţie, persuasiune.

Termenul de model are două ipostaze: prima se referă la existenţa cotidiană a individului, la felul său de a fi, iar cea de-a doua ipostază la viaţa sa profesională.

Dar există o regulă valabilă pentru a reuşi în viaţă? Reuşeşti la fel ca modelul tău? Ca să reuşeşti trebuie să faci la fel ca el, însă sigur nu ai cum să te confrunţi cu situaţii perfect asemănatoare cu ale lui şi atunci poţi adopta aceeaşi atitudine a modelului într-o situaţie puţin sau puţin mai mult asemănătoare.
Însă tu eşti tu? Probabil că n-ai mai fi tu dacă ai copia un comportament al altcuiva faţă de o anumită situaţie. Modelarea este de fapt o negociere între eul propriul şi alteritatea individuală.

Dacă ai un model aceasta înseamnă că îl apreciezi ca om şi îi consideri comportamentul perfect adecvat fiecărei situaţii de viaţă, îi accepţi defectele şi diminuezi consecinţele acestora. Astfel spus este omul perfect în ochii tăi, este oglinda omului care ai vrea să devii şi prin consecinţă tu ai deveni o copie mai puţin bună, la fel de bună sau poate mai bună decât originalul. Devii un robot creat în fabrica gândurilor şi simţurilor ce nu îţi aparţin, un robot fericit, în aparenţă, într-o lume împrumutată.

Modelul poate fi o persoană reală, din realitatea imediată (ex. profesori, prieteni, părinţi) sau din realitatea mediată, din diferite ipostaze culturale: literatură, film, muzică, cât şi o persoană imaginară pe care vrei s-o imiţi. Aşadar, modelul poate deveni o construcţie abstractă, ideatică care cuprinde imperative, valori uşor utopice.

Cert este că întodeauna şi în orice situaţie întâlnită în viaţă, respectiv în cazul modelului, există atât avantaje cât şi dezavantaje. Dezavantajul se referă strict la natura imitaţiei, iar atunci când îţi alegi un model intervine implicit o modificare a individualităţii proprii.

Eu vreau să fiu eu, cu defectele şi calităţile mele, să simt viaţa cu bucuriile şi necazurile ei, să mă bucur atunci când fac ce-mi place, să plâng atunci când greşesc şi să învăţ din greşelile făcute şi să nu le mai repet.

La modelul tău de viaţă ar trebui în primul rând să învăţi din greşelile lui, să iei drept exemple faptele lui bune şi în acelaşi timp să poţi să-ţi păstrezi identitatea proprie.